Acum lăsaţi-mă să trăiesc

Cu toate ca alegerile s-au incheiat, lupta politica (si nu numai) continua. La Cefa, seful de cabinet al deputatului Ioan Roman, este amenintat. Alin avram ne-a trimis urmatoarea scrisoare deschisa:

Apelez la dumneavoastră în speranţa că mă veţi ajuta să înţeleg democraţia aşa cum este ea percepută la Cefa ori să înţeleg care este pedeapsa pe care trebuie să o suport pentru că am fost de partea celor ce au pierdut lupta pentru primăria Cefa.

Vă transmit pentru a publica, dacă este posibil, o scrisoare deschisă pe care o adresez în primul rând celor ce nu înţeleg că pumnul nu reprezintă un argument, că e anormal să-ţi fie frică să-ţi laşi copiii pe stradă, că într-o lume civilizată nu e normal să te temi că fiica ta de 9 ani ar putea fi umilită, că fiecare om are dreptul la o opinie şi că indiferent cine cu cine a votat, primarul şi consiliul local slujesc comunitatea în întregul ei, nu selectiv. Destinatarii direcţi ai acestei scrisori sunt domnul Bărnău Dumitru, primarul comunei Cefa şi Purtan Ioan preotul paroh din Cefa.







Acum lăsaţi-mă să trăiesc

Deşi am apreciat întotdeauna ca nocivă o atitudine pătimaşă atunci când vorbim de o competiţie în general, de o întrecere electorală în mod special, nu i-am judecat pe cei ce au susţinut o cauză fără să înţeleagă nimic din ce se petrece. Nu am ripostat nici atunci când am fost ameninţat, mai întâi voalat apoi direct, apreciind că gustul victoriei şi trecerea timpului le vor tempera comportamentul. Am încercat să uit chiar şi faptul că fiica mea de 9 ani a fost fugărită de un adult pe stradă. Din păcate în loc să se liniştească, tensiunea se amplifică.

Aseară am fost ameninţat, am fost trimis la origini, am fost provocat la o confruntare fizică, am fost făcut jidan borât, am suportat umilinţa în spatele uşilor închise pentru că nu cred că violenţa e mijloc de comunicare, iar pumnul nu poate fi argument. Soţia mea s-a chinuit o oră să o liniştească pe fiica mea de doi ani care nu înţelegea de ce cineva urlă afară.

Nu am spus şi nici nu voi afirma că cetăţeanul turbulent (Demian Lucian) a acţionat la ordinul cuiva, dar susţin cu toată repronsabilitatea că atitudinea acestuia poate fi influenţată în bine sau rău de preotul paroh din Cefa şi de primarul ales în această comună. Mă întreb ce e mai deranjant: Părerea mea politică? Apartenenţa religioasă a familiei mele? Faptul că existăm? Ce să fac? Să-mi trag un glonţ în cap? Nu am armă şi nu cred că ar rezolva ceva asta. Mai mult, nici nu am de gând să fac un astfel de gest. Consider că oamenii normali ar putea discuta despre orice problemă, iar dacă cineva nu mă place nu pot să-l urăsc ci doar să mă întreb cu ce am greşit faţă de persoana respectivă.

Nu ştiu ce rezultat va avea plângerea pe care o voi depune la poliţie, nu ştiu dacă influenţa cetăţeanului turbulent este chiar atât de mare pe cât susţine, ştiu însă că în continuare mi-e frică să-mi las copiii pe stradă, că mă feresc să merg pe jos prin sat seara, că mă pot omorâ pentru că nu sunt de acord cu ei, însă şi ei trebuie să ştie că dacă mă vor omorâ vor apărea alţii care nu le vor împărtăşi opiniile.

Nu fac judecăţi de valoare dar atâta timp cât cei ce vorbesc despre pace şi iubire sunt indiferenţi la ameninţări şi violenţa verbală nu fac bine nimănui, nici comunităţii, nici lor înşişi.

Aţi câştigat, am înţeles, sunteţi mai buni, sunteţi mai iubiţi, Cefa e a voastră, acum lăsaţi-mă să trăiesc.

Alin Avram

Update: Consilierul deputatului PSD Ioan Roman a depus, luni dimineaţă, o sesizare la Poliţie, cerând oamenilor legii să ancheteze cazul.
     media: 0.00 din 0 voturi
  1. No comments yet.

Atentie: Comentariile vor aparea dupa aprobare. Trimite comentariul tau doar o singura data.

Poti folosi tagurile HTML <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong> in textul comentariului tau.

:):(:d:">:((:d|:x8-|/:):o:-?:-":-w;)[-(:)>-#:-s(~~)**==*-:)o:-)3:-o:(|):)):-??:-ss<):)<:-p=:)>:d<@};-[-o<^:)^#-o$-)%%-%-((%)(*)(:|8->8-x8-}:)]:-$:-&:*:-\:-<:>:-@:-b:-j:-l:p:-s:-c:-h:-t:|:o):@):^o;));;)=((=))=d>=p~>-)>:)>:/>:p@-)b-(b-)|-)l-)o-+o->o=>x([-x~:>~o)~X(=; mai multe